20 cărți de citit în perioada Sărbătorilor de Iarnă

20 cărți de citit în perioada Sărbătorilor de Iarnă

Sărbătorile de iarnă înseamnă, pentru mine, timp de calitate petrecut cu cei dragi, mâncare bună (ca la mame și ca la bunici acasă), foc în sobă, brad împodobit, cadouri, ciocolată și cărți. Întotdeauna m-am cuibărit pe canapea sau în pat și am citit mai mult în perioada Crăciunului. Anul acesta, cititul depinde de Draga și de cât doarme ea. Însă m-am pomenit primind cărți și comandând cărți în așteptarea sărbătorilor. Și de aici ideea de a face recomandări de lectură. Am mai scris un articol despre cărțile de citit în vacanța de vară, acelea rămân valabile și acum. Dar am rugat câțiva prieteni, cititori experimentați, în gusturile cărora am încredere, să îmi facă ei câte o recomandare. Trebuie să recunosc că am citit unele, iar pe celelalte le-am trecut pe lista de citit, atât de curioasă m-au făcut. Sunt cărți diferite ca tematică și ar trebui să fie pe toate gusturile. Mulțumesc din suflet tuturor pentru implicare! Apreciez mult că v-ați rupt din timpul vostru și m-ați ajutat cu recomandările. Vă îmbrățișez! Cărțile sunt trecute mai jos, în ordinea alfabetică a lor:

 

  1. Adam și Eva, de Liviu Rebreanu – carte recomandată de Marius Petoi, IT-ist, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei

Cel mai frumos roman din literatura română, după părerea mea. Îmi place construcția circulară a romanului. E vorba despre cum sufletul are două jumătăți și de abia după 7 reîncarnări acestea se regăsesc.

 

  1. Arta simplității, de Dominique Loreau – carte recomandată de Laura Coroamă-Dorneanu, profesor

Recomand, Dominique Loreau, „Arta simplității” pentru că promovează un stil de viață minimalist, bazat pe esență, orientat spre calitate și plăcere de a trăi, cu idei concrete care vizează atât corpul cât și mintea. Puțin este mai mult atunci când suntem conștienți de nevoile noastre reale. „Baloanele de săpun ale fericirii false se sparg în fața durerii provocate de pierderea cuiva drag, însă o viață fericită presupune să ne apropiem din ce în ce mai mult de desăvârșire. Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și străduiți-vă să păstrați echilibrul între minte și emoții…Nu vă abandonați visurile. Și ca să fiți fericiți, duceți o viață cât mai simplă.”

 

  1. Aventura arctică, de Peter Freuchen – carte recomandată de Giorgia Harasim, PR, inițiator club de lectură ”O carte pe lună”

Mi-a fost extrem de greu să aleg o singură carte pe care să o recomand ca „citibilă de sărbători”, titlul ales fiind consecința unei experiențe care mi-a definit anul, al 30-lea an al existenței mele pe un petic de pământ: o călătorie în nord, în Tromsø. Acest mic orășel din Norvegia, cu un décor spectaculos și povești pe măsură, mi-a stârnit gustul pentru memorii și jurnale, specific pe tematica aventurilor exploratorilor. Citind „Aventura arctică” de Peter Freuchen am văzut cu adevărat puterea omului ce depășește bariere inimaginabile, unicitatea fiecărei culturi și puterea de depăși situații care pun la încercare luciditatea minții. Alegerea și-a câștigat locul și datorită vizitei pe care am realizat-o la Muzeul Polar Tromsø unde am parcurs în cea mai adâncă liniște cele câteva săli care adăposteau obiecte utilizate în expedițiile polare de către Fridtjof Nansen, Roald Amundsen sau de către prima femeie ce a cunoscut iarna polară, Wanny Woldstad. Recomand „Aventura arctică” cu atât de mult patos, sperând că cei care o vor parcurge vor fi la fel de fascinați precum sunt eu.

 

  1. Bărbatul care nu a mai sunat, de Rosie Walsh, carte recomandată de Teodora Mateoc, studentă la medicină, blogger 

Un roman numai bun de citit în zilele libere, despre curajul de a-ți îmbrățișa trecutul și de a continua, asumându-ți cine ești.

 

  1. Curajul de a fi vulnerabil, de Brené Brown – carte recomandată de Ancuța Coman, psiholog, blogger 

Într-o lume în care se cere (și cerem) mult de la noi, în care vrem să demonstrăm că putem și când nu mai putem, că suntem puternici și că nu ne afectează ceea ce spun și cred ceilalți, prin cartea sa, Curajul de a fi vulnerabil, Brené Brown ne invită să ne întoarcem spre ceea ce ne face să fim oameni: acceptarea imperfecțiunilor, trăirea emoțiilor noastre și conectarea cu ceilalți.

 

  1. Dama cu camelii, de Alexandre Dumas fiul – carte recomandată de Kamelia Hora, cântăreață 

Cartea pe care o recitesc în acest moment și pe care o recomand din tot sufletul este “Dama cu camelii”. Prima oară am citit-o datorită titlului, eram curioasă și cumva mă atragea această asociere cu numele meu. Povestea m-a captat înca de la primele pagini și m-a emoționat foarte tare. Puține cărți au acest impact asupra mea, iar “Dama cu camelii” este una dintre ele. Este perfectă pentru o seară friguroasă de decembrie, în timp ce savurezi un ceai fierbinte, dar poate fi și un cadou de Crăciun frumos pentru o prietenă care iubește cărțile și poveștile de dragoste.

 

  1. Hoțul de umbre, de Marc Levy – carte recomandată de Giuseppa Dronca, Creative Multitasking BlueBird

E o carte pe înțelesul tuturor, în care te poți regăsi cu ușurință, pentru că tratează subiecte simple, familiare, precum iubirea, prietenia, familia, acestea fiind valorile care contează pentru autor și pe care îi place să le evoce în romanele sale.

 

  1. Heruvim, de Adrian-Petru Stepan – carte recomandată de Patricia Lidia Popescu Cevei, organizator de evenimente culturale, scriitor

Una dintre cărțile mele de referință de anul acesta este Heruvim de Adrian-Petru Stepan. E o carte cu de toate: thriller, suspans, crimă, istorie, arhitectură… Dar, cel mai important, este cartea care readuce pe harta turismului de tip «pe urmele personajului» Timișoara, iar acesta este pentru mine un motiv suficient ca să fie o recomandare excelentă. Cartea este bine documentată, astfel că oferă cititorului foarte multe informații reale despre istoria orașului, personalități, arhitectură, specific. Adrian-Petru Stepan pentru mine a fost o surpriză totală. A evoluat enorm de la primele cărți publicate, iar prin Heruvim reușește să arate că se poate scrie (și localiza) thriller și în provincie. Bine, sunt și subiectivă, cartea i-a fost inspirată de participarea la clubul de lectură de la Penitenciarul Timișoara, pe care îl moderez, așa că mă regăsesc ca personaj bine creionat acolo, iar asta mă migulește tare. Oricine vrea să se regăsească într-o carte ca personaj fain, nu?

 

  1. Iubita locotenentului francez, de John Fowles – carte recomandată de Paula Aldescu, scriitor, blogger, owner Tricoul Inteligent Dunia

Recomandarea mea de carte pentru sărbători: John Fowles, Iubita locotenentului francez. Fowles e un autor bezmetic. Las deoparte faptul că lectura îmbogățește vocabularul. Argumentul ăsta nu a convins pe nimeni! Las deoparte și subiectul atractiv pentru un public larg: povestea de dragoste. Argumentul ăsta convinge, dar nu suficient. Este vorba despre puterea autorului de a subjuga cititorul, de a-l trage în poveste, de a suprima orice legătură cu activitățile zilnice. Când citești Fowles, atunci îi aparții. Un abandon total se întâmplă cu persoana care se așază să citească ”Iubita locotenentului francez”. Te duci în poveste. De fapt eu de asta citesc, să hoinăresc nestingherită prin suflete, locuri și epoci.

  1. Năluca, de Octavian Soviany, carte recomandată de Oltea Zambori, PR, blogger, co-owner PRBeta Agency 

M-am întâlnit prima oară cu Soviany în 2012, odată cu romanul „Viața lui Kostas Venetis” – o carte pe care am devorat-o atunci în două zile și o noapte. Apoi am uitat de el până de curând când, la o vizită în librărie, am găsit „Năluca” (și încă alte trei cărți scrise de el). O poveste de dragoste sublimă, ca o încununare a tuturor iubirilor trăite într-o viață de om (iubiri pe care Soviany le povestește într-un stil relaxat și nostalgic), un ceva de nedescris despre care nu știi dacă e realitate sau închipuire, dar care te lasă tânjind după finalul lămuritor. Inutil să spun că m-am îndrăgostit iremediabil de Soviany, e un privilegiu că suntem contemporani cu acest autor a cărui carismă e de necontestat.

 

  1. O camera doar a ei, de Virginia Woolf – carte recomandată de Raluca Joavină, PR Cărturești Timișoara

Eseu ce face parte din literatura feministă, cartea Virginiei Woolf surprinde, la aproape 90 de ani de la prima sa apariție, în primul rând prin cât de actuale continuă să fie unele aspecte referitoare la statutul femeii contemporane, si propune o abordare directă și curajoasă a modului în care femeile ar trebui să își susțină demersul literar.

 

  1. O să vă cam usture, de Adam Kay – carte recomandată de Ina Biebel, PR&Events Manager

Jurnalul secret al unui medic rezident devenit scenarist şi comedian. Un fel de trezire la realitatea despre care nici nu ştii că există în spatele uşilor de spital, povestit însă cu umor de stand-up comedy tragi-comic.

 

  1. Pandora / Destination: Void. 3 cărți de Frank Herbert: Incidentul Isus, Efectul lazăr, Factorul înălțare. Serie recomandată de Georgeta Petrovici, jurnalist, PR.
    Nu citez. Dumnezeu este Nava spațială. De fapt, Nava devine astfel. A fost creată de oameni, i-a depășit, a preluat controlul și a devenit. Iar devenind Dumnezeu le cere oamenilor să își stabilească un reper esențial: cum o vor adora. Plus algele extrasenzoriale și un întreg discurs ecologic.
    O trilogie scrisă de un scriitor, Frank Herbert și un poet,  Bill Ransom. Primul e cel mai mare scriitor de science-fiction din toate timpurile, „arhitectul literaturii SF” (Science Fiction & Fantasy Book Review).
    Evident, mai recomand Dune, dacă vârsta e potrivită, poezia de acolo nu iese afară pentru oricine.

 

  1. Prietena mea genială, de Elena Ferrante – carte recomandată de Lucica Novak Berceanu, jurist

Am fost provocată să recomand o carte iubitorilor de lectură, fără recenzie și fără comentarii. Mi-a plăcut ideea și am acceptat jocul. Astfel, recomand a se adăuga pe lista de lecturi, dacă nu ai făcut-o deja,”Prietena mea genială” de Elena Ferrante…O carte despre prietenia sincera și neconditionată, admirație și respect reciproc dintre două fete ce duc vieți memorabile, cu ițe complicate, pe care scriitoarea ni le deapănă pe parcursul Tetralogiei Napolitane. Deși le-am citit, nu am reușit să îmi dau seama care dintre cele două bune prietene este “prietena genială”…poate mă ajută prietenii tăi, Romina

 

  1. SAS – Ghidul Supraviețuitorului, de John ”Lofty” Wiseman, carte recomandată de Olav Bagyo, instructor

Citim pentru a crește , citim pentru a râde, citim pentru a plânge, citim pentru a visa, citim pentru a ne trezi …hai sa citim pentru a fi pregătiți !

 

  1. Un băiat pe lista lui Schindler, de Leon Leyson – carte recomandată de Maria Ladău, ghid turistic 

Memoriile unui copil ce a supraviețuit nazismului.”Dacă s-ar fi deranjat să ne privească cu atenție, ar fi văzut ființe omenești ca și ei: unii cu ochii albaștri, alții cu ochii căprui. Ar fi văzut familii la fel ca ale lor…”. O carte ce ne îndeamnă să nu ne pierdem niciodată umanitatea.

 

  1. Vik/Stubø, de Anne Holt – serie recomandată de Gordana Alexandru, una dintre cele mai bune prietene ale mele

Sunt un fan al țărilor scandinave, iar vremea și frigul de afară ajută să intri în atmosfera cărților. Plus că intriga creată de scriitoare și psihologia crimei te țin cu sufletul la gură.

 

În final, eu adaug pe listă:

– una dintre cele mai frumoase cărți citite anul acesta: Uciderea Comandorului. O idee își face apariție, de Haruki Murakami. Povestea are partea ei de mister, de educație muzicală și culturală, de simplitate și complexitate în același timp, așa cum ne-a obișnuit Murakami. De-abia aștept să apară continuarea

– Nesupusele -o carte-fenomen în care sunt expuse poveștile de viață a 100 de românce extraordinare

– Povestea mea, de Michelle Obama. Am adorat cuplul Obama, le știu parcursul în mare, dar sunt curioasă să aflu mai multe despre una dintre femeile pe care le admir, chiar de la ea.

 

Acestea fiind scrise, sper să te inspire în alegerea lecturii din timpul Sărbătorilor de Iarnă. Și de ce nu? Să te ajute în a face cadou o carte sau mai multe celor dragi!

Textele publicate pe RominaFaur.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Pentru texte de dimensiuni mai mari, se impune trimiterea unei solicitări către contact@rominafaur.ro. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

2 thoughts on “20 cărți de citit în perioada Sărbătorilor de Iarnă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *